RSS

Azi am avut antrenament cu Fitness Urban Iași

16 Feb

Fitness UrbanAzi am avut antrenament cu din comunitatea Fitness Urban Iași. Despree ce înseamnă fitness urban și comunitatea pe care o formăm am mai scris și aici.

Antrenamentul a avut loc în Parcul Copou, pe terasa de lângă Muzeul Mihai Eminescu, începând cu ora 13:00. Bine am început, puțin mai târziu, cam pe la 13:15, fiindcă am așteptat să vină toți care vroiau să vină. Antrenamentul a fost susținut de Tudor, un tânăr instructor foarte pasionat de ceea ce face.

Am început desigur cu încălzirea, unde personal câteva tehnici de streching interesante și am mai aflat cum e corect să faci anumite mișcări în timpul încălzirii.

Antrenamentul în sine a fost intens. Chiar dacă mi se păreau ușoare exercițiile la început când ne-am apucat de variații de genoflexiuni și flotări, s-a schimbat treaba. Nu știam că putea să fac exerciții în atâtea feluri, ce lucrează mușchii în diferite feluri. În timpul explicațiilor mi se părea complicat, dar am descoperit că nu erau imposibil de făcut.

Am avut o experiență interesantă, un exercițiu formidabil, și mi-am făcut cunoștiințe noi. Pot să spun că a fost un prim antrenament reușit. Le aștept cu nerăbdare și pe celelalte. Pentru că vor mai fi, mai ales că dă acum căldura. Așa că fiți pe fază.

De asemenea mi-a plăcut să-i cunosc și pe băieții din comunitatea de Parkour Iași și sper să mă reîntâlnesc și cu ei cât mai repede posibil. Dar despre parkour, în alt articol.

Până atunci nu uitați să faceți mișcare. Și ne vedem la antrenamente.

Apropo, nu uitați să dați un like  la pagina de facebook comunității Fitness Urban Iași, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 16, 2013 în D'ale lui Ștefan

 

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: