RSS

Ce poți să faci în timp ce-ți cauți de muncă

11 Feb

Seaching jobÎn ziua de azi, ca absolvent de licență, ca student la master să îți găsești un job e destul de dificil, mai ales dacă vrei ceva specific și nu te mulțumești cu orice ofertă îți apare în cale.

Ca mulți alții, și eu sunt în aceeași situație, adică jobless, vreau să lucrez da’ nu mă vrea nimeni. Ca un optimist etern ce sunt, sunt sigur că odată și odată îmi voi găsi acel job și va fi exact cum vreau eu.

Însă până atunci ce poți să faci? Că nu poți sta degeaba, cu ochii în monitor sau ziare căutând mereu după joburi. Vezi partea plină ai paharului. Ai o grămadă de timp liber. E o oportunitate extraordinară. Profită de el. Eu așa fac. 

Ce poți să faci în timp ce îți cauți de muncă?

  1. Poți să citești. Mie îmi place la nebunie să citesc, din ianuarie și până acum am citit 6 cărți și nu mă opresc. Mai am în bibliotecă vreo 7-8 cărți necitite și vreau să le dau gata pe toate. După care să-mi cumpăr altele( dacă am bani). 
  2. Lucrează la un proiect personal. Pe lângă blogul de față,  mai am un  blog de educație financiară Tu și banii ,un proiect care a început să crească de ce în ce mai mult de când mă ocup mai serios de el( PS: în curând voi scoate un material super tare, fiți cu ochii pe el). Pe lângă cele două bloguri, am început să lucrez cu o echipă de oameni faini la dezvoltarea comunității Fitness Urban Iași.  Pe lângă toate astea mai am câteva proiecte pregătite pentru perioada apropiată.
  3. Fă voluntariat. Dacă n-ai făcut voluntariat în timpul facultății, pentru că n-ai avut timp, poate vei găsi acum. Și cine știe ce contacte poți să-ți faci. Eu fac voluntariat de 4 ani de zile și pot să-ți zic că perioada din ultimele luni a fost foarte faină pentru mine.
  4. Poți să faci cursuri on-line. Există un site creat de câteva universități din State, Coursera se cheamă. Poți să faci câte cursuri vrei, dar nu recomand mai mult de două odată. Eu m-am înscris la patru și nu le fac față.
  5. Poți să faci un intership. Intershipul, e primul pas spre un job. Eu am văzut prin toamnă câteva intershipuri mișto, dar n-am aplicat la ele ( copil prost, da’ m-am obișnuit și de-asta lumea mă iubește).
  6. Petrece timp cu tine. Descoperă-te. Am avut atâta timp liber, încât am început să mă plictisesc de mine. Vorbesc prea mult, mă strâmb când mă uit în oglindă, uit uneori să-mi fac patul, mă trezesc prea de dimineață și bat câmpii rău de tot. Nu știu cum mă mai suport uneori. Revenind serios, a fost o oportunitate pentru mine să descopăr chestiile care îmi plac, să-mi creez o rutină. Să-mi dau seama că e greu să mă trezesc de la 5, dar ușor să mă trezesc de la 6, să învăț să gătesc( și gătesc foarte bine să știți) și tot așa în continuare.
  7. Încearcă ceva nou, ceva ce n-ai mai făcut până acum. Eu am început să fac sport în fiecare zi ( flotări, abdomene, alergat etc). Și nu făceam asta până acum zilnic.

Cam astea sunt lucrurile ce le-am făcut eu căutându-mi un job.

Voi cum vă petreceți timpul liber care îl aveți?

PS: N-are nevoie nimeni de un tânăr amuzant, creativ, molipsitor de optimist și entuziast?

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 11, 2013 în D'ale lui Ștefan

 

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: