RSS

Am fost la Zilele Marketerului

15 dec.

Zilele marketeruluiJoi și vineri( 13-14 decembrie 2012) am participat la câteva workshopuri în cadrul proiectului Zilele Marketerului, organizat de AsdMARK. Au fost în total 6 workshopuri, eu am ajuns doar la 3 dintre ele deoareec aveau subiecte care mă interesau direct(  time-management, organizare de evenimente și personal branding).

Primul workshop a fost „Cum să ai timp de toate„, susținut de Andreea Marc. Mi-a plăcut foarte mult să aflu noi sisteme de time-management. Am aflat despre matricea Eisenhower, cu ajutorul căreia îți împarți task-urile zilei în funcție de importanța și urgența lor.  Am primit câteva sfaturi foarte interesante cu ajutorul cărora să poți avea timp de toate :

  • Stabilește-ți obiective. Să știi mereu ce vrei să faci.
  • Prioritizează-ți taskurile.
  • Învață să spui NU.
  • Rezolvă problemele dificile, nu amâna lucrurile importante
  • Fă lucrurile pe rând
  • Dă-ți un premiu pentru sarcinile realizate din timp
  • Fă totul cu pasiune

Ah și am mai aflat și de hoții de timp. Facebook a fost primul pe listă.

Al doilea workshop  a fost pe subiectul organizare de evenimente „Event Marketing: cum să alergi după doi iepuri și să-i prinzi pe amândoi„, susținut de Alexandru Grigoraș. Chiar dacă organizez evenimente de trei ani, tot aflu lucruri noi când merg la astfel de workshopuri. Mi-a plăcut foarte mult comparația organizării unui eveniment cu un iceberg. De ce un iceberg? Pentru că la un iceberg se vede doar vârful nu se vede și ce este sub apă. La fel este și la un eveniment, se văd doar promovarea și evenimentul propriu-zis. Munca din spate este cunoscută doar de organizatori.

Ce am aflat nou și mi-a plăcut?

  • Am aflat despre diferența dintre un viabilitate și fezabilitate( un eveniment trebuie să le aibă pe amândouă).
  • Am mai aflat despre cheltuielile neprevăzute, cărora trebuie să le rezervi un spațiu în buget pentru că ele mereu apar.
  • Am aflat metode noi de evaluare. Uneori evaluarea este uitată de organizatorii de evenimente, ea fiind un element critic pentru evenimentele viitoare.

Ultimul workshop la care am participat a fost pe subiectul personal branding „Tu ești propriul tău brand. Reinventează-te!”  susținut de Oana Blaga. Din nou un workshop unde am aflat câteva lucruri interesante. Personal branding înseamnă cum vrei tu să te vadă ceilalți. Dar pentru a putea realiza acest lucru, trebuie să te cunoști in primul rând. Să-ți definești valorile, punctele tari, punctele slabe. Să știi să îți răspunzi la întrebarea : Eu cine sunt?.

Cum te promovezi și unde te promovezi? Păi, te promovezi oriunde sunt oameni.Fie că e în on-line sau off-line. Modul în care vorbești, te comporți, te îmbraci fac parte din brandul tău personal. Tu ești un brand, fie că vrei fie că nu vrei.

Cam asta am reținut eu de la cele trei workshopuri și am vrut să împărtășesc și cu voi. În opinia mea a fost un proiect realizat destul de bine. Speakerii au fost buni, sala a fost foarte ok, promovarea a fost rezonabilă( doar sunt specialiști în marketing). Singurul punct slab care l-am văzut eu a fost numărul mic de participanți. E păcat că la astfel de evenimente studenții nu participă. Mai ales că sunt gratuite.

Dacă ar fi să-i acord o notă, bazându-mă pe workshopurile la care am participat i-aș da un 10 cu felicitări. Bravo AsdMARK.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 15, 2012 în Evenimente

 

Lasă un comentariu